2012 si Civilizatia Maya

Oracolele au prezis o apocalipsa care va avea loc in timpurile noastre, centrata in jurul anului 2012. Toate sugereaza ca ceva se va intampla in acea zi.

Maya a fost una dintre cele mai cunoscute civilizatii din Mezoamerica. Istoria maya cunoaste trei faze: perioada preclasica, care incepe in jurul anului 2600 i.Cr., clasica si postclasica, perioada care s-a incheiat cu cateva secole in urma.,perioada cuprinsa intre anii 250 e.n. si 900 e.n., cunoscuta si sub numele de perioada clasica. Domeniile vaste pe care acestia le ocupau, incluzand teritoriul actual al Mexicului, Guatemalei, nordul Belizelor si vestul Hondurasului, au contribuit la supravietuirea si perpetuarea lor. Desi nu mayasii au fost cei care au pus bazele astrologiei, epigrafiei, scrisului sau sistemelor calendaristice, ci le-au preluat de la o puternica civilizatie antecesoare, olmecii, aceste stiinte au fost desavarsite de catre mayasi. Nici cunostintele de arhitectura si inginerie nu le erau straine. Marturie a acestui fapt stau constructiile care le-au supravietuit timp de secole: arhitectura ceremoniala, incluzand piramide care serveau drept temple, palate si observatoare astronomice, rezervoare subterane in care colectau si pastrau apa de ploaie, toate construite fara ajutorul uneltelor de metal. In jurul anului 300 e.n., mayasii au adoptat un sistem de conducere ierarhic, condus de regi si de nobili. Civilizatia s-a dezvoltat intr-un regat foarte bine structurat in timpul perioadei clasice. Societatea lor era formata din mai multe state independente, fiecare dintre ele avand atat o societate agricola rurala, cat si intinse localitati urbane, construite in jurul lacasurilor de cult. Declinul a inceput dupa anul 900 e.n., cand, din motive inca ramase neintelese, mayasii din regiunile sudice si-au abandonat orasele.

Zeitatile culturii mayase erau: Ah Chuy Kak( zeul razboiului), Ah Ciliz( zeul eclipselor de soare), Ah Mun ( zeita recoltelor ), Ah Muzencab( zeul albinelor), Ah Pekku ( zeul tunetului), AhPuch ( zeul mortii), Ah Tabai( zeul vanatorii), Ahau Chamahez( zeul medicinii), Ah Uuc Ticab( zeul pamantului), Buluc Chabtan( un zeu la razboiului), Cacoch (un zeu creator), Chac ( zeul ploii), IXTAB ( zeita sinuciderii), Xaman Ek( zeul calatoriilor) etc.

Similar cu alte civilizatii mesoamericane, mayasii au folosit sistemul de numerotare in baza 20 (vigesimal) si in baza 5. De asemenea, maiasii preclasici si vecinii lor au dezvoltat in mod independent conceptul de număr zero undeva in jurul anului 36 ih.Inscriptiile arata ca mayasii lucrau cu numere de pana la sute de milioane si date atat de mari incat era nevoie de mai multe linii doar pentru a le reprezenta. Ei au făcut observatii astronomice extrem de precise; calculele lor privind miscarile Lunii si planetelor sunt egale sau superioare oricarei altei civilizatii care a folosit metoda de observare cu ochiul liber.

Mayasii isi bazau tot calendarul lor pe numărul 52, afirmand ca acesta ar fi in rezonanta cu toate semnificatiile majore ale lumii noastre: Perioada orbitala a Pamantului (1 an de zile) este divizata in saptamani, ale căror numar este de 52. Betelgeuse(o stea gigantica care se presupune că ne-ar influenta din punct de vedere al campului electromagnetic) are un ciclu care se repetă odată la 5,2-5,5 de ani.Campul magnetic al Soarelui are un ciclu de 11 ani; la jumătatea ciclului, avem 5,5 ani. Perioada orbitala al lui Jupiter este de 11,86 de ani (mijlocul acestui ciclu este la 5,93 de ani). Perioada orbitala al celor doua stele (Sirius A si Sirius B – stele care la fel se presupune ca influenteaza electromagnetic Pamantul) este de circa 50 de ani. Distanta de la Soare la steaua Betelgeuse este de 520 de ani lumina (52 x 10).Distanta de la Soare la steaua Antares (o alta super-giganta, care se presupune, de asemenea, ca ne influenteaza electromagnetic) este tot de 520 de ani-lumina, numai ca acest astru este situat in directia opusa, fata de Betelgeuse. Soarele nostru exact la jumătatea distantei dintre cele mai mari stele super-gigant cunoscute .

Conform mayasilor “sfarsitul” va avea loc pe 21 decembrie 2012. Exceptionali matematicieni si astronomi au conceput unul dintre cele mai precise calendare cunoscute de om, mai exact chiar si decat cel gregorian utilizat azi, acesta fiind alcatuit in urma observării minutioase a soarelui, a planetelor si a stelelor din Calea Lactee. Astronomii maya cunosteau locatia exacta a centrului galaxiei, dand o importanta deosebită nasterii si disparitiei stelelor. Bazandu-se pe o combinatie intre divinatii ai calcule matematice, indienii Maya au aflat, inca de acum 4.000 de ani, că pe 21 octombrie 2012 va incepe alinierea soarelui nostru cu Ecuatorul Galactic si cu stelele din centrul Căii Lactee. Astronomii moderni au confirmat ca, la data solstitiului de iarna, in 21 decembrie 2012, soarele se va afla in aliniament galactic, pe aceeasi linie cu Ecuatorul Galactic (linia care imparte in două Calea Lactee, divizand-o in două emisfere), calendarul Maya terminandu-se la data alienierii perfecte de planete. Aliniamentul apare ca rezultat al precesiei echinoctiilor. Procesul este cauzat de faptul ca pamantul "se clatina" foarte incet pe axa sa, schimband astfel pozitia echinoctiilor si solstitiilor cu cate un grad la fiecare 71,5 ani. Intrucat soarele la solstitiu are o largime de doar o jumatate de grad, rezulta ca soarelui la solstitiul de iarna ii sunt necesari 36 de ani pentru a trece prin Ecuatorul Galactic. Alinierea exacta intre centrul soarelui, asa cum este vazut de pe pamant, si Ecuatorul Galactic, a avut loc in1998 (dupa J Meuss in Mathematical Astronomy Morsels,’97); la un calcul simplu, adunand ‚98 cu +/- 18 (jum lui 36), rezulta ca soarele este aliniat cu Ecuatorul Galactic la fiecare solstitiu de iarna intre 1980 si 2016. Daca asemenea aliniamente au mai aparut in anii 3000I.C. si 1500 I.C., deosebirea este ca, de aceasta data, la 21 decembrie 2012, centrul soarelui nu doar ca se va afla pe aceeasi linie cu Ecuatorul Galactic, dar el se va suprapune chiar peste Centrul galaxiei).In plus, cu ocazia aceleiasi alinieri, Taietura Neagra (regiune de praf interstelar de la nordul Centrului Galactic pana dincolo de constelatia Acvilei, marcata in imagine ca "Dark Rift") pe care mayasii o cunosteau si o numeau Drumul Negru (Xibalba be), se intinde exact peste Ecuatorul Galactic, in locul in care soarele se va afla in 2012. Aceasta zona este vizibila cu ochiul liber la munte sau acolo unde aerul este curat, ca o panza alba pe cerul noptii. Astronomii moderni, cu instrumente avansate, au descoperit in centrul Caii Lactee o imensa "gaura neagra" care emite radiatie gamma de inalta energie si care, periodic, inghite stele si respectiv naste altele.” "centrul galaxiei gazduieste un numar de potentiale surse de raze gamma, inclusiv o masiva gaura neagra cu masa de circa 10.000 de ori mai mare decat a soarelui, ramasite ale exploziilor unor supernove si posibil o acumulare de particule de «materie neagra»"

La nivel planetar, avem de-a face cu o inversiune a polilor magnetici, fenomen care se petrece o dată la 13.000 de ani, deci de doua ori intr-un mare ciclu cosmic de 26.000 de ani. Polul nord magnetic terestru este intr-o constanta deplasare. La ora actuala, tinde să se apropie de polul nord geografic. Unii oameni de stiinta considera ca aceasta inversare a polilor magnetici ai Terrei va avea loc în curand. (Extras din revista “Sciences et Avenir” ,Stiinta si viitorul din Iunie ‚02)

Schimbari radicale de clima- micsorarea fluxului de radiatii solare. Oamenii de stiinta au realizat ca intreaga climă a planetei este determinata de radiatia solara electromagnetica care ajunge pe Pămant. Exista anumite indicii care arata ca radiatiile expulzate in urma furtunilor solare sunt direct responsabile de schimbarile climei planetare.

Astronomii moderni confirma calculele mayasilor. Pamantul se va afla intr-un aliniament exact cu Soarele si cu centrul Caii Lactee, un eveniment galactic care are loc o data la 25 800 ani. Nimeni nu stie exact care vor fi efectele acestui aliniament asupra Pamantului, insa geofizicienii au o teorie care vine in sustinerea prezicerilor mayase: este vorba despre fenomenul inversarii polilor, in cadrul caruia acestia isi inverseaza pozitiile, cauzand catastrofe naturale in lant care vor zgudui lumea intreaga: cutremure, tsunami, incendii care vor avea ca rezultat pagube materiale si pierderi importante de vieti omenesti. Aceasta ar fi totodata si ultima catastrofa pe care omenirea ar trebui sa o infrunte. Albert Einstein este unul dintre primii oameni de stiinta care au sustinut aceasta teorie inca din 1955. Un nou studiu al Universitatii Princeton dezvaluie faptul ca Pamantul nu se confrunta cu aceasta schimbare dramatica pentru prima data. In urma cu 800 de milioane de ani, Polul Nord se afla in mijlocul Pacificului, iar Alaska se afla la ecuator. Miscarea nu s-a petrecut brusc, ci de-a lungul unei lungi perioade de timp.